CHIRURGIE – IMPLANTOLOGIE

Interventiile chirurgicale constau in extractii datorate unor procese carioase avansate, in scop ortodontic, infectii apicale, infectii parodontale, extractia molarilor de minte semiinclusi si inclusi.

Alte proceduri chirurgicale ajutatoare in tratamentul protetic ulterior sunt aditiile de os, lifting-ul de sinus, rezectiile apicale, regularizarile de creasta.

Interventiile chirurgicale ce implica proceduri chrurgicale laborioase se fac de catre medicul chirurg specialist.

Chirurgia orala cuprinde o serie de interventii chirurgicale minore care de multe ori sunt necesare pentru a extrage resturi de radacini ingropate, ramase dupa extractii, molari de minte partial erupti sau complet inclusi, cat si interventii necesare salvarii dintilor cu infectii la radacina (granuloame, chisturi radiculare) care altfel ar trebui extrasi.

Molarii de minte de cele mai multe ori nu seamana ca morfologie cu ceilalti dinti si sunt foarte greu de tratat, de aceea de multe ori se extrag. Pentru extragerea lor de multe ori sunt necesare mici interventii chirurgicale. Molarii de minte trebuie scosi doar atunci cand produc diverse probleme (inghesuirea dintilor frontali, dureri la locul de eruptie) sau se cariaza si nu mai pot fi tratati.

Rezecție apicală: Ce trebuie să știm.

Rezecția apicală reprezintă o intervenție chirurgicală invazivă, realizată la nivelul apexului radicular (vârfului rădăcinii), în cazul apariției unui țesut de granulație (infecție) la nivelul rădăcinii unui dinte. Ea se realizează în scopul salvării unui dinte a cărui singură alternativă ar fi extracția. În cazul amânării realizării acestei proceduri se poate ajunge la mărirea infecției și abces.

Granulomul dentar se formeaza datorita infiltrarii de bacterii la varful radacinii si a osului din jurul ei. In cazul netratarii unei infectii la radacina unui dinte, aceasta va evolua si poate duce la formarea unui chist care poate afecta si dintii vecini.

La efectuarea rezectiei apicale se recurge in cazul esecului tratamentelor nechirurgicale, mai exact in cazul esecului tratamentului endodontic, sau chiar a retratamentului, in cazul obstacolelor aparute pe canalul radicular care nu pot fi rezolvate prin intermediul tratamentului endodontic sau in cazul existentei unor fracturi orizontale la nivelul apexului.

O rezectie apicala se efectueaza doar in urma unui tratament de canal corect, chiar daca acesta nu rezolva problema.

Procedura de rezectie aplicala se efectueaza intr-o singura sedinta si consta in realizarea unei incizii la nivelul gingiei, apoi in indepartarea infectiei aparute la nivelul apexului prin extirparea lui.

IMPLANTOLOGIA

Una dintre cele mai inovatoare descoperiri in medicina dentara care aduce solutii noi si sperante celor care din diferite motive au ramas cu dinti lipsa, o reprezinta implantul dentar. Implantul dentar se traduce prin inserarea unui radacini false, adica un mic surub de titan in osul maxilar superior sau inferior. Pentru ca organismul sa accepte implantul iar celulele osoase sa creeze in jurul acestuia un tesut osos nou, refacerea dupa o astfel de interventie dureaza cateva luni. Un implant dentar poate rezista intre 10 si 15 ani si poate servi drept sprijin pentru o coroana, o punte fixa sau o proteza mobilizabila.

Ce este un implant dentar?

Implantul dentar este o radacina artificiala din titan asemanatoare unui surub, care serveste ca inlocuitor pentru radacina unuia sau mai multor dinti naturali lipsa, utilizat pentru a sustine o restaurare protetica a acelei zone edentate. Acesta restabileste functia si estetica unui dinte pierdut, satisfacția de a musca dintr-un mar și increderea de a putea zambi fara complexe. Elimina posibilitatea de a slefui dintii vecini pentru a pune o lucrare protetica de tip punte.

Orice persoana care a pierdut un dinte sau mai multi din diferite cauze (boala parodontala, esecul tratamentului de canal, distructii dentare de cauze carioase sau accidentale) poate beneficia de terapie implantara. Varsta pacientului nu il impiedica sa beneficieze de implanturile dentare, insa starea de sanatate poate fi un factor determinant. Medicul curant evalueaza istoricul medical atat dentar cat si de ordin general, indicand daca este sau nu un candidat la terapia prin implant.

Interventie de chirurgie se poate face sub anestezie locala sau generala, asadar nu se va simti durere in tot acest timp. Dupa interventie sau la cateva zile dupa, pot aparea local edem (umflatura), echimoza (vanataie) sau o durere de intensitate redusa, care se remit de cele mai multe ori cu analgezice(Calmante) usoare si un antibiotic de protectie.

Implantul este inserat in osul maxilar sau mandibular printr-o interventie chirurgicala simpla, intr-o zona edentata vindecata sau dupa o extractie recenta care nu a produs distructie osoasa mare. Se asteapta o perioada de timp intre 4 - 6 luni pana se stabileste o relatie de legatura intre implant si os (osteointegrare) si apoi implantul poate servi drept sprijin pentru lucrarea protetica necesara zonei respective ( coroana, punte, proteza).

Beneficiile implantului

Pierderea unuia sau a mai multor dinti duce la micsorarea continua a volumului osos. Prin inserarea lor, implanturile dentare pot opri sau incetini acest proces. Implanturile dentare elimina durerea si disconfortul dat de protezele dentare care nu sunt stabile pe gingie si care necesita o crema speciala pentru a sta fixe.Coroanele si puntile aplicate pe implanturi ofera o stabilitate si mai mare, comportandu-se ca dintii naturali datorita ancorarii in siguranta in osul maxilar. Implanturile dentare elimina necesitatea modificarii dintilor invecinati, rezultatul fiind estetic si conservator. Implanturile dentare cresc eficienta masticatorie comparabila cu cea a dintilor naturali, acest lucru permitand pacientului sa se poata hranii in conditii civilizate si confortabile. Implanturile dentare , in comparatie cu protezele dentare clasice, ofera structuri protetice stabile care elimina disconfortul si jena pacientului, provate de reaplicarea unor adezivi pe tot parcursul zilei si teama ca atunci cand rade sau zambeste, dintii se vor ridica sau cadea. Din punct de vedere psihologic, implanturile dentare imbunatatesc calitatea vietii creand o senzatie de naturalete, o stare de siguranta si ajuta la recapatarea increderii in sine, redand pacientului zambetul sau capacitatea de a vorbi clar intr-un mod relaxat si fara complexe.

Etapele intervenției:

1. Consultația și planificarea intervenției

Poziția ideala a unui implant dentar este stabilita in functie de pozitia ideala a dintelui care urmeaza sa fie fixat pe el. De aceea este necesar sa stabilim prima data pozitia dintilor in viitorul zambet, iar apoi in functie de pozitia lor, se va stabili pozitia, dimensiunile si tipurile de implanturi dentare care se va folosi. Daca ar fi sa facem o paralela cu constructia unei case, aceasta etapa este faza de proiectare, in care implanturile dentare sunt stalpii viitoarei constructii. Fie ca e vorba de unul sau mai multe implanturi dentare, planificarea este esentiala. Pentru o planificare precisa a unui implant dentar, este nevoie de o tomografie sau CBCT (practic o radiografie tridimensionala ) care evalueaza nivelul osului si pozitia dintelui sau dintilor finali.

2. Etapa chirurgicală

In etapa chirurgicala se va insera in os implantul dentar care va servi ca radacina artificiala pentru urmatorul dinte, sau va fi unul din stalpi intr-o lucrare mai extinsa. Interventia are loc sub anestezie si e complet nedureroasa. Pentru persoanele anxioase ( care au frica de aceasta interventie ) exista si optiunea de anestezie generala. Fie ca e vorba de un singur implant dentar, sau mai multe, toate se vor insera in aceeasi interventie. Tot in aceasta interventie se fac toate procedurile auxiliare, in cazul in care sunt necesare (.aditie osoasa, sinus-lift sau grefa de tesut conjunctiv ).

Suturile se scot dupa 7-10 zile, iar pacientul va ramane cu o lucrare provizorie pe perioada de osteo-integrare a implantului dentar. Aceasta perioada este in mod standard de 12 saptamani. In cazuri complexe, poate fi mai mare.

3. Etapa protetică

Dupa integrarea in os a implanturilor, urmeaza etapa protetica in care se fixeaza coroane dentare sau alte tipuri de lucrari. Aceasta etapa presupune doua sedinte: amprenta ( mulajul necesar pentru a fabrica in laborator viitoarea lucrare ) si fixarea coroanelor dentare definitive.

Întreținerea implanturilor dentare

Dintii restaurati cu implanturi dentare se intretin la fel ca si dintii naturali, prin igiena normala. In toate cazurile se recomanda 3 controale periodice pe an in cadrul carora lucrarile se igienizeaza profesional in cabinet, impreuna cu restul dintilor, si se fac la nevoie, radiografii de control cu doza de radiatie redusa.